Soarele
stralucea pe cer, erau 28 de grade, cald pentru luna septembrie, razele
soarelui incalzea pamantul, iar toata lumea se bucura de zilele inca insorite.
Zarva mare din oras nu te agita, ci te bucura pentru ca lumea inca e fericita si
roiesc ca niste albinute muncitoare cat
e ziua de lunga.
Intamplarile vietii sunt povestite pe strada, in cafenele, puburi,
restaurante sau in parcuri de catre prietene/prieteni. E perioada in care inca
se fac nunti/botezuri. Vremea e inca buna si perfecta pentru astfel de
evenimente.
Esti imbatata de florile tomnatice, de agitatia orasului, de veselia
din jur. Dar cu toate ca ai de toate, iti lipseste ceva, singuratatea te apasa
si iti doresti nu sa fii cu cineva, ci vrei sa fii inteleasa ca viata ta nu o
sa mai fie niciodata ca inainte. Niciodata nu o sa te bucuri de acelasi
rasarit, de acelasi soare, de aceleasi locuri, de aceleasi trairi.
Te trezesti
in mijlocul prietenilor care iti spun ca se casatoresc, au planuri de vacanta,
planuri pentru copii, planuri pe care si tu facusei si care s-au distrus, care
au plecat din mintea, sufletul tau. Nu te poti bucura pe deplin de bucuria
apropiatilor tai, stii ca esti egoista in gandire si bucuria lor trebuie sa fie
si bucuria ta, dar nu poti, reusesti sa zambesti un pic, iar zambetul este un
pic fals.
Ai vrea sa fugi, sa pleci departe, le urmaresti privirile, iar in ochii tai se joaca o lupta de lacrimi pe care cu greu o retii. Nu vrei ca lacrimile sa ti se prelinga pe obraji, zambesti frumos si spui repede ca trebuie sa pleci. Alergi de pe o strada pe alta, fara un scop anume. Te mai linistesti putin cand nu mai recunosti zona si trebuie sa te focusezi sa ajungi acasa pana nu se face foarte tarziu.
Pana acum doua luni de abia asteptai sa mergi la nunti/botezuri/evenimente
in familie, erai sufletul petrecerii, dansai cel mai mult, vorbeai cu toata
lumea, fericirea lor devenea fericirea ta.
Acum esti de piatra, nu simti nimic,
nu traiesti nimic, de parca totul moare cu tine. Iubirea aia a ta a murit demult
si odata cu ea a murit si fata aia
vesela, dinamica, doritoare sa traiasca si sa petreaca cat e noaptea de lunga.
Poate e doar o etapa, o astfel de maturizare se petrece cu fiecare persoana,
dar simti ca nu e doar atat. Ti-o doresti pe cea veche, dar daca revine,
inseamna ca trebuie sa vina cu tot cu trecutul in prezent si nu-ti doresti asta.
Iti doresti o alta TU. Dar nu-ti place noua TU. Iti doresti sa ai putere sa
mergi in locurile in care ai fost candva, sa asculti melodiile pe care le
ascultai candva, sa petreci timpul asa cum ti
le petreceai candva, dar stii ca astea nu se vor putea repeta.
Tot
ce poti sa faci e sa astepti ca timpul sa rezolve totul, sa uite totul, sa
ierte totul.
Stii DOAR ca trebuie sa lasi timpului timp!
Ganduri
bune!
